Stimați cetățeni, geoportalul Sistemul Informațional Geografic (GIS-Local), lansat în luna aprilie a anului curent, este elaborat în proporție de 70%, iar săptămâna viitoare va fi inițiată prima etapă a cursurilor de instruire QGIS. Într-un interviu acordat Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare, Stela Alexei, Manager Guvernare Financiară Locală, Programul USAID „Comunitatea Mea”, a vorbit despre necesitatea proiectului, avantajele geoportalului și importanța acestuia în contextul elaborării proiectelor strategice pentru dezvoltarea municipiului Chișinău.
În cadrul unui interviu acordat DGAURF, Sorin Gabrea, fost arhitect-șef al Primăriei municipiului București, unul dintre autorii Caietului de sarcini pentru reactualizarea Planului urbanistic general al orașului Chișinău, a explicat de ce este important să fie reactualizat un PUG, care ar trebui să fie profilul consorțiului de companii care va elabora noul PUG al orașului Chișinău, care este rolul unei hărți acustice și al Strategiei de dezvoltare, care ar trebui să fie gradul de detaliere a PUG-ului, cum poate fi încadrat PUZ Centru, dar și de ce este împotriva stabilirii unei durate de valabilitate pentru o reglementare urbanistică.
Alexandru Boldesco, șeful Direcției infrastructură edilitară din cadrul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare. Studii: absolvent al Institutului Politehnic „Serghei Lazo” din Chișinău, Facultatea Urbanism și Arhitectură.
Andrian Grigorițchi, șef adjunct al Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, șeful Direcției Funciare. Studii: master în Drept, Universitatea de Stat din Moldova; master în Administrare publică, Academia de Administrare Publică; absolvent al Institutului Național de Justiție.
Mihaela Sultan, șefa Serviciului cadastru edilitar din cadrul Direcției infrastructură edilitară. Studii: absolventă a Facultății de Urbanism și Arhitectură, Universitatea Tehnică din Moldova; masterandă la Academia de Administrare Publică.
Victor Buzu, șeful interimar al Secției construcții în zone protejate. Studii: absolvent al Facultății de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova, master în Management și tehnologii speciale, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.