Proiect pilot APL Chișinău GIS Local

În conformitate cu Memorandumul de înțelegere între Primăria mun. Chișinău, și Programul USAID Comunitatea Mea din 14 februarie 2020 (CM) în Primăria municipiului Chișinău se implementează Proiectul USIAD Comunitatea Mea privind pilotarea platformei Sistemului Informațional Geografic de Nivel Local (SIG-Local) în Administrația Publică Locală din Moldova (proiect pilot APL Chișinău GIS Local).

În prezent Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău, cu suportul Programului USAID Comunitatea Mea finalizează prima componentă a sistemului GIS-Local prevăzută pentru asigurarea unui management performant și transparent a patrimoniului public (terenuri municipale).


Sistemul va permite gestionarea proceselor de reglementare a regimului proprietății funciare într-o manieră transparentă și eficientă cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația funciară și cadastrală, concomitent vor fi create servicii de date spațiale (WMS și WFS) pentru vizualizare și descărcarea datelor pentru proiectanți și utilizatorii GIS.


În următoarea etapă de către USAID CM vor fi organizate cursuri de instruire (QGIS) pentru 25 de specialiști din cadrul Direcții Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare a Consiliului Municipal Chișinău pentru a ridica capacitatea instituțională în domeniul respectiv.

241 afișare0 comentariu