Start concurs!

În perioada 12 august – 5 octombrie, participanții la concursul internațional de soluții pentru selectarea celui mai bun concept de reamenajare a teritoriului Scuarului Catedralei „Nașterea Domnului” și Grădinii Publice „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Chișinău pot transmite lucrările în format electronic.


În context, Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare menționează că miercuri, 11 august, participanții au avut o întâlnire cu membrii consiliului de experți, ai juriului, precum și cu organizatorii concursului, în cadrul căreia cei prezenți au discutat detaliile despre modalitatea reamenajării celor două monumente de arhitectură peisajeră și aspectele de care trebuie să se țină cont în cadrul primei etape a concursului – cea a schiței de proiect. Consiliul de experți și juriul au remarcat valoarea istorică a celor două monumente protejate de stat și au venit cu un șir de recomandări și sugestii către participanți.

La concurs au fost depuse 30 de cereri de participare, iar printre participanți se numără: două companii din România, o echipă interdisciplinară Republica Moldova – Republica Populară Chineză și o echipă interdisciplinară Republica Moldova – Ucraina.

Concursul este organizat de Primăria municipiului Chișinău și Casa editorială „DAS”. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul concurs.chisinau.md.

25 afișare0 comentariu