Geamănul digital al orașului. Ce este, cum funcționează și de ce Chișinăul are nevoie de unul. Orașe ca Singapore, Helsinki, Amsterdam sau Rennes și Tallin deja îl folosesc pentru a lua decizii mai bune, mai rapide și mai ieftine.
Ce este, concret, un Digital Twin?
Un geamăn digital nu este o hartă. Nu este un GIS. Nu este un dashboard cu statistici.
Este o reprezentare dinamică și vie a orașului — construită din date reale (senzori IoT, imagini satelitare, date cadastrale, fluxuri de trafic, consum energetic) și actualizată continuu. Pe această reprezentare poți rula simulări, poți testa scenarii, poți lua decizii — fără risc și fără costuri de experimentare.
De ce contează și cât ar costa această soluție pentru Chișinău?
Chișinăul se află în fața reactualizării unui nou Plan Urbanistic General (PUG 2040) — documentul care va defini dezvoltarea orașului pentru următorii 15-20 de ani.
Un PUG construit pe o fundație digitală nu va fi un document static care îmbătrânește în sertar. Va fi un instrument viu, capabil să răspundă la schimbări, să ghideze investițiile și să măsoare impactul fiecărei decizii urbanistice.
INFOERA a documentat în detaliu: ce înseamnă un Digital Twin Urban, cum arată arhitectura lui tehnică, ce domenii de date trebuie integrate, care sunt costurile realiste de implementare și ce competențe sunt necesare pentru a construi și opera un astfel de sistem în contextul specific al Republicii Moldova.
Citește articolul integral: